Ultimele luni sint ca si ultimii ani - pline de sperante. Noi, pe aici prin estul europei, speram mult. Sperăm că dragostea, bunul simţ, omenia, bunătatea, binele vor triumfa, că într-o zi ne vom privi în ochi şi vom găsi demnitatea şi respectul pe care l-am avut probabil odată. Şi nu ştiu dacă acel odată este Uniunea Sovietică, Romînia Mare sau Dacia Antică.
Noi sperăm că într-o zi vom vorbi doar despre hobby-uri, artă, filozofie, ştiinţă şi vom lucra într-un mediu decent unde sîntem remuneraţi astfel ca să putem face lucrurile menţionate mai sus.
Pe aici oamenii dispreţuiesc discuţiile obiective şi în care apar argumente solide, cifre verificate, concluzii făcute de profesionişti.
Aici contează cel mai mult cum se percepe speranţa. Se pare că sîntem un popor dependent de speranţă. Şi acesta a devenit ca orice drog- dăunător.
Asta plus la faptul că avem o societate în care, o majoritatea conservativă foarte credincioasă, continuă să se bazeze pe idei în care Dumnezeu are un rol foarte evident în stabilirea echitatiii şi armoniei. În timpul vieţii sau naiba ştie cînd, după ce vei muri.
În acelaş timp pe strazile Chisinaului şochează sexualitatea amestecată cu prostul gust. Femei fără stimă de sine şi fără o identitate care îşi expun goliciunea şi disperarea, frica şi lipsa de educaţie. Evoluţia cere procreare. Femeile ştiu de ce!
Iar bărbaţii nu sînt mai buni. Imită tot ce este masculin şi agresiv. Culori depresive şi feţe inexpresive. Maşini furibunde, inele şi brăţări de toate metalele, telefoane cit mai colorate şi reclamate. Nimic personal, just bussiness! Asta e atitudinea pe faţa tuturor.
Religia nu mai crează valori morale pentru noii tineri. Ei au nevoie de educaţie, de învăţare prin implicare, de sinceritate, de cărţi bune şi noi, de acces la internet, de centre unde să poată facă ceva sănătos şi interesant.
Putem oare să ne oprim din a spera şi să facem ceva?
vineri, 13 noiembrie 2009
Dialog Intern
sâmbătă, 7 noiembrie 2009
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
