libertatea pierduta

Sarbatori. O perioada in care imi vine sa ma port obisnuit dar sint tentat sa ma comport ca ceilalti.
Am zis ca voi scrie despre libertate. Daca Sartre spunea că "omul în esenţă nu este nimic" sau "omul nu poate evita libertatea pentru că el nu poate să nu aleagă". Asta înseamnă că omul se poate defini în orice fel, ca fiind orice? Valorile se contopesc cu natura umană, şi această combinaţie dintre biologic şi social-cultural dă naştere la ceea ce definim noi ca fiind om.
Cît de liberi sîntem noi? Mie îmi place să cred că am un grad de libertate şi că în esenţă omul îşi manifestă libertatea prin alegerea pe care o face din mai multe opţiuni . În lumea ştiinţifică există o dezbatere foarte frumoasă la întrebarea dacă oamenii pot alege să fie fericiţi sau nu.
Apropo există argumente bune de ambele părţi. O concluzie pe care am făcut-o este că dacă nu esţi fericit de la natură atunci trebuie să depui efort pentru a obţine si menţine această stare de fericire.

Pentru asta a apărut un nou curent în SUA care se numeşte psihologia pozitiva. Probabil un domeniu care nu va fi studiat prin universitatile de la noi inca vreo 10-20 de ani. Asta pentru ca in Moldova viaţa este cel mai bun psihoterapeut. În Moldova supravieţuirea ia locul fericirii. Sigur din această substituţie ies oameni fără depresie. Dar fără depresie nu înseamnă şi fericit.
Afirmaţia "ies oameni fără depresie" trebuie verificată, pentru că conform unei cercetări pe care am făcut-o cu un an în urmă printre studenţi, aproximativ 30 % din tineri aveau simptome de depresie.

Revin la ideea de libertate. Circumstanţele crează libertatea. Intăririle crează libertatea. Noi alegem să facem sex pentru că asta e plăcut dar şi pentru că acest lucru e întărit de evoluţie. Noi alegem să credem în Dumnezeu pentru aprobare socială dar şi pentru intărirea pozitivă care se numeşte promisiunea unei vieţi după moarte (şi pentru multe alte întăriri). Unii fac sporturi extreme pentru distracţie dar şi datorită faptului ca a evita durerea sau pericolul este o sursa de placere (apropo iaraşi întărită de evoluţie). Deci, chiar dacă în adâncul sufletului sînt foarte existenţialist trebuie să recunosc că libertate nu există (cel puţin cea de care vorbea Sartre).

"I did not direct my life. I didn't design it. I never made decisions. Things always came up and made them for me. That's what life is. "
B. F. Skinner

nu conteaza

ok. trebuie sa recunosc nu imi mai este a scrie pe blog. e perioada pesimista si stiu ca voi fi criticat pentru fiecarea a doua manifestare depresiva. apropo de critica pe blog. mie nu imi place tendinta asta de uniformiza totul. daca mie nu imi place ceva si voi scrie la sigur se vor gasi destepti gata sa ma contrazica. ok. minunat. doar ca cei care critica rareori isi asuma responsabilitate pentru o pozitie.

apropo, revenind la lipsa de chef de a scrie. trebuie sa va spun, a scrie (pe linga toate alte avantaje) are avantajul de a comunica si de a exprima. doar ca functia aceasta expresiva a scrisului isi pierde din efectul benefic asupra psihicului daca ceea ce scrii este facut public. apropo acest din urma fapt a fost testat experimental. asta inseamna ca pe blog nu merita sa scrii lucruri prea personale. trebuie sa recunosc sint deschis catre alte pareri la acest capitol.

la unul din grupurile de dezvoltare personala cineva mi-a sugerat o explicatie interesanta. oamenii scriu jurnale personale pentru ca nu au cu cine comunica. sau nu au cui comunica anumite lucruri. sint de acord si trebuie sa recunosc ca nu am cui comunica multe lucruri. mai este ceva. nu pot comunica cuiva ganduri prea profunde, asta ii indeparteaza pe oameni, ii face sa creada ca sint straniu. uneori small talkul este unicul tip de conversatie pe care poti sa-l ai.
"ce faci?" urmeaza citeva scurte descrieri si citeva intrebari seci care de obicei se termina cu da si nu. comunicarea pe viu are si dezavantaje... atat.

desigur m-am plictisit si de oamenii care au transformat blog-ul intr-un instrument de small talk, desi ei aleg ce fac si ce comunica. uneori mi-e interesant si asa ceva- asa cum uneori fara sa-mi placa un serial lacrimogen stau cinci zece minute ca sa admir mimicile prost jucate.

pe de alta parte stau greii (de la greu de inteles), intelectualizatorii, cei ai caror bloguri le citesti numai daca esti de aceeasi profesie cu ei sa iti sint prieteni si o faci din politete :)
acuma am inceput sa zic ca nu imi place critica si am ajuns sa critic oamenii... cum spunea Zimbardo "m-am dezamagit in natura umana" :) vreau sa mentin un echilibru intre ganduri pozitive si ganduri realiste. deci urmeaza ceva pozitiv.

e pozitiv ca sint viu si ca pot cuprinde o mica parte din univers.
o sa scriu curand ceva despre libertate sau n-o sa scriu. o sa ma gandesc.